Se afișează postările cu eticheta muzeu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta muzeu. Afișați toate postările

sâmbătă, 2 decembrie 2023

Prin muzeele orașului Antalya

 

de Elena Trifan

Antalya este un oraș din Turcia, situat în sudul țării, pe malul Mării Mediterana. Se remarcă prin aspectul său plăcut și prin câteva obiective turistice, dovadă a diverselor culturi și civilizații, persoane și personalități care s-au succedat pe teritoriul său: Poarta lui Hadrian, Cartierul Kaleiçi, Portul Marina, Muzeul de Istorie și Arheologie, Muzeul de Etnografie, Muzeul Jucăriilor, Casa Memorială Atatürk , Turnul cu Ceas, moschei și minarete.

Muzeul de Istorie și Arheologie a fost înființat în anul 1922 și, din anul 1972, funcționează pe o stradă din apropierea Plajei Konyaalti. Conține un număr impresionant de exponate ce prezintă aspecte importante din istoria orașului și din împrejurimi.

Este foarte bine dotat și amenajat, informația îți este oferită prin intermediul exponatelor, al planșelor și al audioghidului. Timpul petrecut în muzeu și fotografiatul nu sunt restricționate.

În prima sală prin  intermediul machetelor și al desenelor pline de viață sunt aduse în fața vizitatorilor aspecte ale arhitecturii vechi din localitățile: Myra, Aspendos, Perge, tihna vieții de familie de altădată, principalele ocupații din zonă reprezentate de: olar, fierar, lustragiu, sacagiu. Sunt prezenți și cobzarul, cât și oamenii de știință, astronomii.

În Sala de Istorie Naturală și Preistorie sunt expuse obiecte din piatră, os, bronz. Un spațiu consistent este acordat obiectelor de teracotă și ceramică din perioadele geometrică, clasic-arhaică, elenistică, romană.

Câteva săli fac dovada rafinamentului artistic al popoarelor ce au trăit pe aceste meleaguri în vremuri îndepărtate. Sarcofage romane, cu rol utilitar și estetic sunt prevăzute cu basoreliefuri cu ghirlande, chipuri umane și scene de viață semnificative. Chipuri de zei și zeițe: Afrodita, Atena, Artemis, Nemesis, Apolo, Zeus etc. și de împărați și împărătese romane, precum Traian, Hadrian, Septimius Severus, etc., îți încântă ochiul în Sala Statuilor. Arta este reprezentată și prin exponatele din Sala Teatrului din Perge și a două mozaicuri.

Pentru o țară musulmană, este remarcabilă prezența în muzeu a unor elemente de religie ortodoxă. Pe un perete este expusă o catapeteasmă cu icoane foarte frumoase. Sfântul Nicolae,  care s-a născut, a trăit și a murit în Turcia, unde este foarte îndrăgit și identificat cu Moș Crăciun, este reprezentat prin câteva icoane, fragmente de moaște și o planșă cu informație despre el. La etaj, este expusă și o colecție bogată de monede, provenind din diverse perioade: arhaică, elenistică, romană, bizantină, europeană, selgiucă, otomană.

Exponate se află și în curtea muzeului. Elemente de cultură și civilizație turcă, mai ales din perioada otomană,  pot fi găsite și în Muzeul de Etnografie, care funcționează în două conace din cartierul Kaleiçi.  Printre exponatele prezente aici pot fi amintite: înscrisuri caligrafice pe hârtie, înrămate, decorații, monede, ceasuri, lampă cu ulei, narghilele, instrumente de scris, printre care se află și călimara la brâu, obiecte de podoabă, amulete, arme, covoare, chilimuri, elemente de viață familială. Este memorabilă imaginea femeii care stă jos pe covor și supraveghează oalele de pe foc. Și aici ca și în Muzeul de Istorie exponatele sunt însoțite de explicații prezentate pe planșe. Astfel, poți găsi descrieri ale unor obiecte, modul de funcționare al altora, o clasificare a armelor. 

 În portul vechi, care se află în apropiere,  poți face cunoștință cu elemente de etnografie universală, prezentate prin intermediul jucăriilor din diverse țări și din diferite perioade.

În Antalya, ca și în întreaga țară, există un adevărat cult pentru Mustafa Kemal Atatürk (1881-1938), primul președinte al țării, care a avut un rol revoluționar în modernizarea și occidentalizarea acesteia. El e cel care a impus schimbarea vestimentației tradiționale, înlocuirea alfabetului arab cu cel latin, a schimbat codurile, inclusiv pe cel juridic și al familiei etc. Când venea în Antalya, locuia într-o vilă din centrul orașului, care a fost transformată în muzeu, în anul 1986. Kemal Atatürk este prezentat prin intermediul unei colecții bogate de fotografii, în care apare singur sau în timpul activităților la care a participat în Antalya, cât și în țară. Sunt păstrate intacte obiecte de uz interior: șifonierul, patul și covorul din dormitor, biblioteca, biroul, mașina de scris și telefonul din camera de studiu, cât și tacâmurile și obiecte de vestimentație: halate, vestă, șosete, pantofi etc. Într-o cameră poate fi vizionată o colecție bogată de numismatică și de filatelie pe ale cărei exponate este prezentat chipul lui Atatürk. Pentru personalul muzeului Casa lui  Atatürk are o puternică valoare documentară, cât și una afectivă.

Aspecte din viața actuală și trecută a orașului pot fi cunoscute și prin intermediul cartierelor vechi și noi, al statuilor din oraș, precum cea  a lui Attalos, fondatorul localității, Soldații lui Atatürk, a căpitanului Mustafa Ekïzler, care a trăit în Antalya între anii 1905-2000, a desfășurat o bogată activitate în port, a fost patronul Moscheii Iskele și apreciat de Atatürk.

Nu ar trebui uitate parcurile, palmierii, magnoliile, imaginea Mării Mediterana și a Munților Taurus, Cascada Karpuzkaldiran, care se varsă direct în mare, plajele, magazinele cu o diversitate de covoare și obiecte de artizanat, fabricile de bijuterii și de îmbrăcăminte din piele pentru care Turcia este renumită.

Pe o stâncă de la una din intrările în oraș este sculptat capul lui Atatürk și sub el inscripționată afirmația acestuia „Antalya este cel mai frumos loc de pe pământ”. Parafrazându-l am putea spune, poate fără să greșim, Atatürk este cel mai iubit președinte de pe pământ.


vineri, 1 decembrie 2023

Muzeul „Poarta de su’ Feleac”

 

de Cristina Nalbitoru

În cadrul simpozionului METAFORA, ARC PESTE CARPAȚI, desfășurat la Cluj-Napoca sub coordonarea Fundației Literară METAFORA din Constanța (Președinte Garofița Jianu) la care au participat oameni de cultură din Constanța, Tulcea, București, Cluj- Napoca, Sighișoara, Drăgășani și Brezoi, printre multe alte manifestări un rol deosebit l-a avut vizita și colocviul de la Muzeul Etnografic particular „POARTA DE SU’ FELEAC”, aflat la 4-5 km de municipiu.
Muzeul se află în gospodăria soților Rodica și Gheorghe Căpușan. La poarta din lemn sculptată în stil maramureșean, domnul Gheorghe Căpușan ne-a întâmpinat cu pâine și sare. Acest ritual străvechi de a primi oaspeții te reîntoarce în timp la tradițiile, obiceiurile, folclorul și etnografia poporului român.
După primirea călduroasă de la poartă, ca o binecuvântare, suntem invitați în curtea gospodăriei, frumos amenajată.
Muzeul nu este prea mare, conține doar două încăperi, una la parter cu o coborâre la demisol și alta deasupra, în pod. Aceste două încăperi sunt amenajate în stil tradițional cu peste 2000 de obiecte, așa cum ne specifică gazda, compuse din: costume populare ardelenești și maramureșene, obiecte de ceramică: farfurii, castroane, ulcioare, oale, diferite obiecte de lemn necesare gospodăriilor țărănești, mobilier, cuverturi de pat și perete, furci de tors, dar și nelipsitul război de țesut cu toate anexele sale
După ce am admirat exponatele, domnul Gheorghe Căpușan ne invită să luăm loc pe scaune și lavițe, toți cei peste 25 de excursioniști, și să-l ascultăm ca niște copii atenți la dascălul lor. Ne-a vorbit cu patos, cu dăruire și dragoste de țară, dar și cu durere în suflet pentru distrugerea valorilor tradiționale ale poporului român din ultimele trei decenii. Noi oamenii acestei țări nu am avut grijă de viața noastră și mai ales în ultimii 33 de ani. Nu am avut grijă de una dintre cele mai importante plante de pe planetă care are peste 24. 000 de întrebuințări. Sigur că o să mă întrebați care este asta. Se numește CÂNEPĂ! Nu e nimic complicat, de mii de ani ne-o crescut așa ca pe copii, ne-o ajutat animalele, am împodobit interiorul caselor, ne-a îmbrăcat.
Dar n-o să intru în amănunte. O mare parte dintre dumneavoastră știți, dar am să mă adresez copilului din dumneavoastră.
La finalul lunii august și început de septembrie cânepa era smulsă din pământ, tăiată, apoi așezată în apă 7-8-10 zile. Sigur că țăranul nu știa pe vremea aceea să-i folosească floarea. Ea are 0,02% drog și astfel cânepa a fost trecută în categoria plantelor narcotice de cineva care a făcut o greșeală mare. Apoi, prelucrată cu melița, se obțineau acele fire care erau toarse și apoi țesute. Ce știe să facă cânepa pentru noi? Femeia își făcea un proiect, un vis, să facă o cămașă, o pereche de pantaloni, veșminte promise copiilor de Crăciun și de Paști „o să ai dragul mamei un rând de haine”. Femeia făcea totul de la bobul de cânepă și până la haină. Nici nu vă puteți imagina de unde venim și nici nu știm unde-o să ajungem și cât de mult a muncit o femeie într-o gospodărie.
Țara asta e frumoasă, e extraordinar de frumoasă și noi nu știm să avem grijă de ea. Povestea noastră este așa, e vorba de un fir de ață și firul ăsta de ață pornește de aici. Sigur că este din cânepă, lână, bumbac, din mătase... Larva aia mică pe care n-o mai găsim decât în două locuri din România, care mănâncă frunze de dud și dă mătasea naturală. Dar firul nostru de cânepă ne-a ajutat extrem de mult!
Ne prezintă războiul de țesut cu toate componente sale. Muzeograful numește războiul de țesut ca primul calculator de pe planetă! Pentru că totul trebuie calculat, acum totul se face în fabrică prin programare pe calculator. Apoi, vorbind de unitatea care ar trebui să existe în rândul poporului român, face o demonstrație cu firele de cânepă.
„Câte fire am aici?”
Unii răspund 3, 4, alții 1.
„E o întrebare capcană. Exact asta ar trebui să se întâmplă în zilele noastre. Știți de unde am pornit? De la firul ăsta foarte subțire care vine din coaja de plantă, din cânepă!”
Apoi pe un dispozitiv agață firul dintr-o parte în alta de 6 ori și printr-o manetă răsucește cele 6 fire.
„Câte fire am aici?”
Ne arată că un singur fir este mai puțin rezistent decât cele 6 împletite într-unul singur. Astfel ne demonstrează că românii uniți sunt mult mai puternici decât dacă acționează separat, individual. Este vorba de o rezistență împreună! UNIREA!
Pledoaria luând sfârșit, suntem poftiți în sala de afară, unde se află un cuptor mare, tradițional. Aici suntem serviți de doamna Rodica Căpușan cu două feluri de plăcinte, cu brânză și varză, iar domnul Gheorghe Căpușan ne servește cu palincă și țuică, după preferințele fiecăruia!
Urmează un colocviu despre importanța păstrării tradițiilor, etnografiei, folclorului și obiceiurilor strămoșești pentru păstrarea identității neamului românesc! Această familie merită tot respectul pentru efortul depus în realizarea acestui muzeu!
La final plecăm încărcați de energii pozitive și ne despărțim de gazde cu îmbrățișări călduroase, de români adevărați, iubitori de cultură și neam!

sâmbătă, 15 aprilie 2023

Gherla, perla barocă a României. Locul unde se află singurul tablou de Rubens din Transilvania

de Claudiu Padurean
Unul dintre cele mai frumoase oraşe baroce din această parte a Europei este Gherla. Este vorba de primul oraş sistematizat din România. Odinioară, Gherla purta numele de Armenopolis şi era considerat drept o veritabilă capitală a armenilor din Transilvania.
Centrul vechi al oraşului Gherla a fost proiectat de un arhitect italian angajat de bogaţii negustori şi bancheri armeni stabiliţi în Transilvania sub conducerea episcopului Oxendius Verzelescu. Armenii au acceptat Unirea religioasă cu Biserica Romei şi au devenit protejaţii Habsburgilor. Oraşul lor, denumit Armenopolis, Gherla de azi, a fost construit cu străzi care se intersectează în unghi drept, iar casele masive, pictate în culori vesele şi cu ornamente sculptate în calcar arătau prosperitatea aşezării. Printre cele mai frumoase se numără Casa cu Atlanţi, transformată în Muzeul Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla sau palatul în care a locuit cardinalul Iuliu Hossu. Însă cea mai impresionantă clădire este catedrala armeano-catolică, care se înalţă în piaţa dreptunghiulară din centrul oraşului. Este vorba de o biserică dedicată Sfântului Grigore Luminătorul, apostolul naţional al armenilor, cel care a transformat vechea Armenie în primul stat creştin din lume. Într-o capelă laterală a acestei biserici baroce se află singurul tablou de Rubens din Transilvania, pânza intitulată Coborârea de pe Cruce. De altfel, moştenirea culturală armenească este prezentă în centrul vechi al oraşului, deşi armeni au mai rămas puţini în Gherla. ”Armeni mai sunt puţinei. Ei s-au ţinut mai mult de unguri şi şi-au uitat limba”, spune unul dintre localnici.
Tot în centrul oraşului se află şi un parc secular. ”O legendă spune că el a fost amenajat de un arhitect care a creat şi grădinile Palatului Imperial Schonbrunn din Viena şi care a fost închis în penitenciarul Gherla după ce şi-a ucis soţia, într-un acces de gelozie. Patrimoniul construit al oraşului poate reprezenta un punct de plecare pentru un adevărat circuit turistic”, spune Mircea Corăbean, fostul preşedinte al Comisiei de Cultură din Consiliul Local Gherla. În Gherla se mai află şi fostul palat al cancelarului Transilvaniei, episcopul Gheorghe Martinuzzi. După moartea cancelarului, palatul a fost transformat în închisoare, destinaţie pe care şi-o păstrează şi în prezent. În fostele şanţuri de apărare ale palatului, în incinta penitenciarului de azi, se află amenajat şi un muzeu unic, dedicat victimelor comunismului, care poate fi vizitat cu o programare prealabilă.

luni, 23 ianuarie 2023

Casa Anne Frank, obiectiv turistic de neratat la Amsterdam



de Adriana Nistor

Cine a fost Anne Frank?

În   data de 3 Mai 1960, casa în care s-a ascuns Otto Frank împreună cu familia sa a fost transformată în muzeu.  Aceasta se află în inima orașului Amsterdam, situată  pe malul canalului Prinsengracht nr 263-267. La inaugurare, Otto Frank, tatăl Annei Frank și singurul supraviețuitor dintre cele 8 persoane care s-au ascuns în anexa secretă,  a spus următoarele cuvinte : “ Îmi cer iertare, dar nu mai am puterea să  vorbesc despre evenimentele care s-au petrecut în timpul războiului. Este prea greu pentru mine. Această casă reprezintă o dovadă și o speranța pentru viitor”.

Anne Frank s-a născut în  Frankfurt am Main în anul 1929. Din pricina condițiilor aspre și a șomajului , familia ei a decis să se mute în Amsterdam.  Acolo, tatăl sau a deschis o filială Opekta, o companie care comercializa pectină, un agent de gelifiere folosit la fabricarea gemului. Anne era o față isteață, comunicativă și foarte curioasă. Adora limbile străine, învățând să vorbească fluent olandeză,franceză și engleză.  Îi plăceau mult istoria și mitologia greacă. S-a făcut rapid remarcată la

sâmbătă, 12 noiembrie 2022

Muzeul „Crama 1777”, Valea Călugărească

 

de Elena Trifan
6 aprilie 2022, după o iarnă grea bântuită de uscăciune, de boli și de știri dure de război, o vizită la Muzeul „Crama 1777”, din comuna Valea Călugărească, județul Prahova poate fi o adevărată binecuvântare.
Cum poți să ajungi aici? Este simplu. Dacă te vei deplasa dinspre Ploiești spre Buzău pe șoseauna națională, spre ieșirea din localitatea Valea Călugărească, situată la poalele Dealului Mare, renumită pentru podgoriile sale bogate și vinul care îi poartă numele, când ajungi în dreptul brutăriei „La cuptorul cu lemne”, faci la stânga pe un drum asfaltat, care se numește chiar Strada Muzeului. Poți parcurge drumul cu mașina personală, dar cel mai bine ar fi să te deplasezi pe jos, într-o drumeție pe care nu o vei uita niciodată și pe care, cu siguranță, vei dori să o repeți. Casele sunt rare, chiar foarte rare, natura însă te încântă cu roadele ei, mulțimea podgoriilor și a pomilor fructiferi, cu muguri abia mijind sau frunze de un verde crud, cu frăgezimea pură a pomilor în floare, care se ține lanț în tot anotimpul zămislirii, de la albul corcodușilor, la cel al perilor și al vișinilor, la rozul pal al merilor și cel intens al piersicilor. Un duh blând și calm plutește în aer, o liniște patriarhală învăluie întregul peisaj și îți pătrunde mângâietor în suflet, singurele sunete sunt ale vântului care abia adie printre frunze și cântecul stingher și vesel al vreunei păsări. Simți că te cufunzi într-o altă eră apusă, în care zgomotul lumii nu ajunsese, în care timpul trece mai încet. Oricât ai vrea să zăbovești pe acest drum care ai vrea să nu se mai termine, un indicator îți spune că ai ajuns.
Ce te întâmpină aici? În primul rând, o oază de verdeață, alcătuită din ienuperi și tuia ce cresc de-a lungul unui gard metalic. În interior cu multă amabilitate ești întâmpinat de personalul acestui muzeu: doamna muzeograf Emilia Savelovici și doamna supraveghetor Carmen Dinu, care sunt nerăbdătoare să îți ofere informații despre această casă a vinului. Vița-de-vie cunoscută încă din antichitate era una din plantele sacre ale zeului Dyonisos și ni se atrage deja atenția că ne aflăm într-un loc binecuvântat, deoarece a fost cultivat cu viță-de-vie ale cărei mlădițe sunt cei care trăiesc astăzi pe el.
Până în prezent, am vizitat o singură cramă, pe cea de la Cricova, modernă și bine utilată. Județul Prahova ne propune altceva, o cramă cu iz de vechime, unde vița-de-vie este tratată ca o regină a plantelor, iar rodul ei, vinul, pare a fi însăși esența pământului, izvorât din vremuri imemorabile și este urmărit de-a lungul timpului în evoluția procedeelor de obținere și a valorificării sale, a interacționării cu alte domenii de activitate.
Privită de pe Internet, clădirea muzeului părea o casă veche și neatrăgătoare. În realitate, s-a dovedit deosebit de interesantă prin arhitectură, prin obiectele pe care le conține, prin semnificațiile lor. Casa care găzduiește muzeul este o reconstituire a unei crame care a fost construită în anul 1777, la vreo 20 km. depărtare, pe Valea Popii, descoperită în anul 1971 de către istoricul, cercetătorul și muzeograful Nicolae Simache. Din cauza cutremurului din 1977, casa a fost puternic avariată și s-a decis demolarea ei. După modelul acestei crame vechi a fost construită una nouă pe strada Valea Largă, care astăzi se numește Strada Muzeului. Este o construcție solidă, alcătuită din ciment și bârne de lemn, cu prispă cu stâlpi de lemn, patru încăperi, acoperiș cu șiță de brad, pe care se află ferestre-ochi, prevăzute cu câte o rozetă din lemn, denumită de personalul muzeului rozeta sufletului, ce fac legătura dintre micro și macrocosmos și atrag energiile pozitive ale Universului. Din vechea cramă se mai păstrează numai cei doi stâlpi de la intrarea pe prispă și fragmente de uși împreună cu feroneria lor expuse în crama muzeului. Casa-muzeu este dedicată vinului, această licoare străveche, simbol al vieții, al sacralități, dătător de energii și stări de bine, dacă este consumat cu măsură, dar prin felul în care a fost amenajată, reușește să ofere o imagine a unui mod tradițional de viață, reprezentat prin elementele sale esențiale: lutul, lemnul, pânza, pasărea, vița-de-vie, munca, un univers rustic securizant prin elemente apotropaice și aflat sub protecție divină. Fantezia gazdelor, combinată cu o foarte bună cunoaștere a civilizației arhaice românești fac din ea un simbol al ospitalității, al duioșiei, o transformă într-un loc plăcut, primitor, plin de viață, atrăgător, protejat și protector. 
Primul element în care pășești este prispa casei, cu stâlpi de susținere din lemn, cu pereții și tavanul din bârne de lemn, prinse în coadă de rândunică, cu ajutorul cuielor de lemn. Grație măiestriei meșterului Petre Ghițeanu pe prispă sunt agățate șiraguri de figurine din lemn, cu rol de cunoaștere și protecție, reprezentând serafimi și heruvimi, dragobetele, simbolul dragostei, reprezentat prin două păsări care formează o singură inimă și păsări specifice zonei: pupăza, cucul, rața etc. Un element esențial care ne reține atenția este ușa dublă, de la intrarea în pivniță pe al cărei toc este încrustat motivul colților de lup, cu rol de apărare a casei de relele care o pot bântui și, în mod deosebit, de invidie. Deasupra ușii este încrustat cu litere chirilice anul construirii cramei inițiale, 1777. Pe de o parte și de alta a ușii au fost expuse crenguțe de gherghine uscate, datorită culorii lor roșii, simbol al vieții și un șirag de cănițe de lut. Pe prispă se află câteva obiecte reprezentative pentru civilizația locului: sticle de vin și cănițe de lut, un zdrobitor de struguri, costume populare din pânză, un ulcior. Scaune mici, aflate pe lângă perete, amintesc de vechile șezători care aveau loc aici, unde se depănau doine, zicători, legende, printre care se află și cele dedicate viței-de-vie.
Locul se află sub binecuvântarea divină, reprezentată de două icoane, a Maicii Domnului și a Sfântului Trifon, ocrotitorul livezilor, al viilor, cel care vindecă bolnavii și alungă diavolii. Cele două uși de lemn fac trecerea spre pivnița cramei, unde te așteaptă un adevărat laborator de obținere a vinului, privit de-a lungul evoluției sale, cât și ilustrarea prin intermediul exponatelor a unor faze necesare îngrijirii viței-de-vie, recoltatului, îmbuteliatului și conservării vinului. Un lin, adică un fel de jgheab din lemn, este o dovadă a celei mai arhaice metode de prelucrare a strugurilor, care erau puși în acest vas și zdrobiți cu picioarele de fete nemăritate, după ce se dezinfectau cu ceai de pelin. Pentru producțiile foarte mici era
folosită o putină foarte mică din lemn, în care strugurii erau zdrobiți cu un obiect de lemn. Odată cu dezvoltarea tehnicii, au apărut și metode moderne, mai eficiente, precum zdrobitorul de struguri și teascul. Strugurii erau depuși într-un zdrobitor de unde curgeau în tocitoare și de aici erau transferați într-un teasc în care mustul era separat de coji și de cozile ciorchinelui. Muzeul posedă două tipuri de zdrobitoare, unul cu tambur din lemn, unul cu tambur metalic și un teasc în forma labei de urs. Cu ochii minții îi vedem parcă pe harnicii podgoreni, muncind cu sârg, răsturnând strugurii parfumați și divers colorați în tocitoare și mustindu-i cu zdrobitoarele, simți deja gustul dulce al mustului înspumat și forța omului combinată cu puterea vinului.
Cum vinul trebuia să fie depozitat în vase speciale, organizatorii acestui muzeu au realizat aici, în pivniță și un adevărat atelier de dogărie, în care sunt expuse unelte, precum: sfredele, dălți folosite la confecționarea vaselor de lemn, precum putine și butoaie; doage, cercuri fie din lemn de alun, fie din metal. Astfel, cei dornici de cunoaștere și care au fost total desprinși de munca la țară pot să vadă cum arătau sfredelele, dălțile, barda cu care a fost construită crama, un budan cu o capacitate de 1500 de kg. Sunt prezente și pompa pentru pritocit vinul, cea pentru stropit sau afumat via, coșul din scânduri de lemn care se purta în spate, cât și cel confecționat din nuiele, ce serveau la transportul strugurilor, dopuitorul, spălătorul de sârmă pentru sticle. Nu lipsesc nici sticlele de vin expuse în două secțiuni, una cu vin vechi, chiar din perioada interbelică și una cu cele premiate la diverse concursuri, precum vinul de Budureasca etc.
Într-un spațiu și un timp restrânse secole de existență a societății românești cu elementele ei de civilizație legate de cultivarea viței-de-vie îți sunt puse la dispoziție. Dacă vei reveni pe prispa casei și vei pătrunde prin ușa de la capătul ei, vei ajunge într-o sală de trecere în care te întâmpină alte elemente, reprezentative pentru spiritul organizatoric și activitatea muzeului, receptiv la tot ceea ce înseamnă creație etnografică. Pe câteva panouri și în vitrine poți admira expoziții temporare. La acestea se adaugă obiecte și expoziții permanente, cu valoare simbolică, dovadă a creativității umane, a puterii de asociere și valorificare a elementelor specfice diverselor domenii de activitate. Pe un perete pot fi admirate două icoane pictate pe lemn, având în centru arborele vieții, pe care într-una din ele se află Maica Domnului înconjurată de sfinți și în cealaltă Maica Domnului și Fiul.
Coborând o scară de lemn, poți ajunge într-o altă cameră unde se află butoaie din lemn, dar și obiecte care simbolizează ospitalitatea, generozitatea, recunoștința față de Dumnezeu pentru roadele obținute, priceperea și ingeniozitatea umană, dorința de a trăi sănătos prin prelucrarea elementelor naturale. Pe o masă mică, rotundă, cu scaune pe măsură, din lemn, sunt expuse oale și cănițe de lut, printre care se află oala chelarului, de fapt o oală dublă cu toartă cu care acesta ieșea toamna la poartă și îi servea cu vin la discreție pe trecători, fără a le permite să ia și acasă. Pe o masă lungă din lemn, este amenajat un colțișor dedicat Sfintei Treimi reprezentată prin cele trei elemente materiale cu valoare sacră: vinul roșu, untdelemnul și pâinea. În continuare sunt expuse sticle de băuturi cu valoare terapeutică, obținute din plante sau diverse combinații de vin și plante, preparate după leacuri strămoșești, învățate de la bătrânele satului în timpul șezătorilor de pe prispa casei: afeniacul – un fel de afinată, pregătită din țuică
și afine, mursă de miere – un preparat realizat cu apă în care s-au spălat fagurii de miere și care era folosită pentru îndulcit ceaiul și laptele, dimineața. mustariță – preparat cu ajutorul lăptișorului de mesteacăn care se obținea printr-o incizie făcută la baza copacului de unde era extras cu un pai; util pentru tratarea anemiei. vin cu usturoi – pregătit din 1-2 căpățâni de usturoi, pisate, amestecate cu 2 linguri de miere, lăsate la macerat 7 zile, peste ele se toarnă vinul fiert, înainte de a da în clocot; util pentru hipertensiune arterială. vin cu leuștean - 10 fire de leuștean, 2 linguri de miere se macerează timp de 10 zile, se fierbe vinul, fără să dea în clocot și se pune peste ele. Se bea cu păhărelul de țuică; bun pentru circulația fiere. Vin cu mentă, vin cu pătrunjel, vin cu pelin se preparară după aceeași rețetă ca vinul cu leuștean. Cel cu pelin este util pentru ficat, cel cu mentă pentru plămâni, cel cu pătrunjel pentru tensiune cardiacă. Sunt prezente și vecinătăți ale vinului, precum: berea, votca și derivate ale lui (vermut, spumant și vinars de Basarabia îmbuteliat în sticlă de forma sabiei lui Ștefan cel Mare).
Femeile din sat erau atente și cu îngrijirea tenului pentru care pregăteau creme din ingrediente naturale: de exemplu, untură fără sare și pulbere de semințe de struguri.
La etaj se află Sala ”Mlădițele vieții”, o cameră luminoasă, plină de viață, în care motivele vegetale al viței-de-vie, pomului vieții se împletesc cu cele umane ale familiei, dragostei, nunții și cu cele divine: heruvimi și serafimi, în creații umane realizate cu finețe, hărnicie, îndemânare, din lemn și pânză. Viața este un amestec de sacru și profan, pomul vieții are la bază perechea, ca simbol al familiei și pe ramuri pecetare, pristolnice, heruvimi și serafimi, care o veghează. Tot ideea de pereche, de familie, de viață se află și la baza unui covor ucrainean, de culoare roșie, datând din anul 1896, țesut în război vertical, în furculiță, expus în fundal. Pe margine este prevăzut cu motivul colților de lup, cu scop de protecție, urmează un chenar cu motivul viței-de-vie, alt chenar cu motivul ghindei și în mijloc, ca într-un centru al unui univers plin de viață, protejat, apare ea, perechea de tineri logodiți, îmbrăcați în costume populare ucrainene, având între ei floarea dragostei, trandafirul roșu. Ideea de nuntă este accentuată în această expoziție și de lăzile de zestre și de plosca din lemn pictat, simplă sau cu două compartimente, unul pentru vin și altul pentru țuică, folosită pentru a fi invitați nuntașii; de steagul de nuntă, sub formă de cruce, care are agățată de brațe o icoană din argint, cu imaginea sfântului al cărui nume îl poartă tânărul care duce steagul sau o stea cu Maica Domnului și sfinții, în cazul în care tânărul nu are nume de sfânt. Un alt obiect valoros și sugestiv este batista de nuntă, dovadă a hărniciei fetei, a trăiniciei dragostei în viață și dincolo de ea, a durerii sfâșietoare de care erau cuprinși cei care se despărțeau pentru totdeauna.
Muzeul are și o impresionantă colecție de toiege de diverse tipuri, de episcop, de stareță, de pustnic, de cioban, traista în băț, de plugușor pentru copii mari și mici, steaua de copii sau de ginerică. Alte obiecte, precum cofa pentru apă sau lapte, furca de tors cu motivul undei apei sugerează alte necesități și îndeletniciri din viața comunității sătești. Pe laterale, în vitrine și pe lăzile de zestre sunt expuse costume populare din Muntenia și din Oltenia, din care majoritatea au cusut pe ele motivul viței-de-vie și al strugurelui sau au culoarea vinului. Ne reține atenția și o ie de culoare galbenă, cu motivul urcușului și coborâșului în viață și al crucii. O față de pernă în cusăturile ei asociază motivul păsării cu cel al florii.
Dragă călătorule, o vizită făcută aici te poate ajuta să te încarci cu energiile pozitive ale locului, să îți îmbogățești cunoștințele, să te bucuri de bucuria gazdelor că le-ai trecut pragul, să te cufunzi în marea taină a liniștii cosmice și, cu siguranță, vei reveni. Nu numai muzeul, ci și ambianța în care este amplasat poate trezi interes pentru un turist: în fața casei se află pomi fructiferi și viță-de-vie, o casă modernă, prototip al viitorului, în spatele casei, cea mai veche casă din județul Prahova și un arbore de tuia, vechi de 100 de ani, pe marginea drumului lateral, câțiva ulmi, despre care ni s-a spus că după ce li se scutură florile, unduiesc în bătaia vântului asemenea valurilor unei mări. Un univers pe care l-ai vrea închis pentru a te putea bucura de energiile pământului și ale cerului, de a scăpa de zgomotul lumii, pentru a trăi în ritmul unei vieți arhaice, profunde, naturale și originale.

joi, 11 noiembrie 2021

Sorento - o bijuterie a Coastei Campania


     de Ioan Laslo

     Lumea este acum intr-o pauza. Nu face exceptie nici Campania, unde avioanele spre Napoli mai mult nu sunt, decat aterizeaza. Vor veni insa si vremuri mai bune si vom ajunge din nou la Sorento, adevarata bijuterie a zonei!
    Cei mai multi turisti care trec de Napoli spre Sorento isi doresc o vacanta relaxanta aici. Dar locatia este excelenta si pentru a lua vaporul spre I-la Capri si spre Sicilia sau, de ce nu?, masina spre Coasta Amalfi. Zona centrala a statiunii este departe de a fi linistita, insa exista si hoteluri mai retrase, unde puteti avea un sejur romantic in doi. Daca va cazati mai spre centru pregatiti si cardul, deoarece doamnele vor avea unde sa faca shopping, achizitionand lucruri de calitate la preturi piperate. Nu ratati insa peisajele absolut mirifice care va vor acapara de indata ce treceti de marele tunel. Pretutindeni, coasta arata splendid, iar Vezuviul care se profileaza dincolo de Golful Napoli vegheaza parca de la distanta. Cum vegheaza parca si celebrul Caruso, nascut la Napoli, dar care a decis sa-si petreaca sfarsitul vietii, interpretand cu patos "Torna a Sorriento". Slide show-ul este ilustrat cu aceasta bucata muzicala celebra, dar stiti cum e cu "drepturile de autor" astfel ca

vineri, 22 octombrie 2021

Casa Parlante - viata burgheziei corfiote in secolul al XIX-lea

de Ioan Laslo
       Oriunde te intorci prin vechiul Corfu Town ai parte de istorie si viata vie. Zona geme de actiune, dar are si un parfum de epoca. Iar pe elegantele kantounia (strazile pietonale venetiene) ai mereu parte de surprize placute. Nu mica mi-a fost mirarea cand am fost intampinat de o doamna in costum de epoca si invitat sa vizitez Casa Parlante. Am avut placerea unui tur privat, iar o domnisoara plina de zambete mi-a dezvaluit viata burgheziei corfiote din secolul al XIX-lea. Am fost purtat prin diverse camere in care personajele sugerau perfect vremurile de altadata si invitat sa fotografiez, sa pun intrebari, sa prind idei. Totul a fost incantator! Am luat contact cu viata reala a unor vremuri acum apuse, decorurile, mobilierul, dar si personajele in miscare purtandu-ma in timp. Casa Parlante este una dintre ideile câștigătoare ale Premiului Antreprenorial Grec 2013, numit "Living History Corfu".

duminică, 17 octombrie 2021

Muzeul Aviatic ”Dumitru Prunariu” Pucioasa


 de Elena Trifan

Un sejur în stațiunea Pucioasa îți oferă posibilitatea vizionării unui oraș mic, dar cu o cultură bogată, plină de realizări originale. Una dintre acestea este și Muzeul Aviatic ”Cosmonaut Dumitru Prunariu” care funcționează în cadrul Clubului Copiilor ”Nicolae Mateescu” de pe strada ”Constantin Olănescu”, nr. 19. Da, nu o să vă vină să credeți, orașul Pucioasa are un muzeu de aviație. Acesta este, de fapt, o continuare a Palatului Copiilor care a funcționat aici în comunism și în cadrul căruia în anul 1953, profesorul Dumitru Diaconescu, specialist în aeromodelism, maestru al sportului, a înființat Cercul de Aeromodelism. Aici copiii au învățat să construiască machete de avioane, majoritatea sub licență românească, care pot fi vizionate în Muzeul Aviatic ce funcționează în incinta clubului. Dascăl devotat profesiei sale, Dumitru Diaconescu a transmis propria pasiune și pricepere atât fiilor satului, cât și propriei familii. Ștafeta a fost preluată de fiul acestuia, Sandu Diaconescu, care a îmbrățișat cariera aviatică. A urmat Liceul de Aviație de la București – Băneasa și Școala Militară de Ofițeri de Aviație – Secția Civilă. A fost repartizat la Aeroclubul ”Gheorghe Bănciulescu” din Ploiești. Timp de 10 ani a lucrat ca pilot, a zburat pe 6 tipuri de aeronave, efectuând aproximativ 1000 de ore de zbor. A fost inclusiv pilot comandant. În 1995 s-a retras la Pucioasa unde a devenit profesor, specialitatea Inginerie Aerospațială Construcții de Nave la ”Clubul Copiilor”. Aici se lucrează cu 8 grupe de maximum 10 copii, băieți și fete. Modelele realizate sunt atât românești, cât și străine.


În anul 1977, cu machetele realizate a fost înființat Muzeul Aviatic, după ce în 1970 Henri Coandă a venit în România și a efectuat vizite la case/palate ale copiilor și în 1971 a apărut cartea ”Construcții aeronautice românești” la Editura Militară, care a constituit modelul pentru crearea acestuia.
 Printre cei invitați de profesorul Dumitru Diaconescu aici s-a aflat și Traian Vuia. În anul 1972, a murit Henri Coandă, în țară s-au organizat concursuri în memoria pionierilor aviației românești. Dumitru Diaconescu s-a gândit să facă un concurs cu machete de aeronave captive. În 1976, a luat naștere concursul, devenit cel mai longeviv din țară, ajuns la cea de-a 45-a ediție consecutivă. Concursul are 2 probe: una de stand în care avionul este evaluat după planuri reale, formă, mărime, culoare și una de zbor în care aeromodelul trebuie să evolueze în maniera avionului real. Participă persoane de vârste diferite: copii, juniori, seniori din peste 30 de județe din țară, însumând aproximativ 150-200 de participanți. Avioanele create aici participă la foarte multe concursuri, printre care se află și ”Ex-Terra”, cu profil tehnic, organizat de TVR. Mulți dintre elevi au ajuns ingineri, piloți, maeștri ai sportului în aviație. Unii adolescenți chiar au făcut armata la parașutism. Au lucrat la IAR Brașov, la Eurocopter Brașov, unul dintre ei este inginer la Fabrica Airbus Touluse.Trei dintre foștii elevi: Nicolae Diaconescu, Cristian Necula, Radu Foamete, sunt profesori la Cercul de Aermodelism Pucioasa. mÎn 1996 când s-au împlinit 100 de ani de la zborul lui Taian Vuia, primarul de la Montesson a primit cadou o machetă a aeroplanului lui Traian Viua realizată aici. De curând, piața mare din fața Primăriei de la Montesson se numește ”Traian Vuia”. Membri ai clubului participă la simpozioane, mitinguri aviatice cu demonstrații, aeromodele și expoziții. În 1981, după primul zbor în cosmos, Dumitru Prunariu a fost invitat la Concursul ”Henri Coandă”. Acesta a acceptat invitația și a rămas prieten cu elevii de la Cercul de Aeromodelism Pucioasa. Prunariu însuși și-a început cariera de aviator/cosmonaut, fiind elev la Cercul de Aeromodele de la Brașov. În filmul de prezentare a lui Prunariu există rachetomodele de la Pucioasa, pentru că atunci Catedra Tehnică era de modelism. La Pucioasa și-a lansat două cărți. Pucioasa a fost primul oraș din România care i-a acordat titlul de”Cetățean de Onoare”.


În muzeu sunt expuse aproximativ 300 de piese, constând din machete de avioane construite aici, printre care se află și cele ale avioanelor lui Traian Viua, Aurel Vlaicu, Henri Coandă, rachetei Soiuz cu care Prunariu a zburat în cosmos, costume de aviator, inclusiv cea a generalului de aviație Aurel Recan si foarte multe diplome, medalii.
Muzeul Aviatic ”Dumitru Prunariu” din Pucioasa a știut să își aleagă bine locul de desfășurare, și-a selectat bine profesorii, elevii și colaboratorii, le-a transmis pasiunea pentru aeromodelism, a devenit unic în țară prin faptul că este realizat în totalitate numai cu avioane create de copii.

vineri, 1 ianuarie 2021

Seria marilor muzee europene - Muzeul Voivodinei

de Marian Lisu
 În al doilea oraș sârbesc ca importanță, dar poate primul ca frumusețe, Novi Sad găsim muzeul regiunii, în care am avut (de la început până la sfârșit) senzația de aparținătate.

Voivodina, cu o moștenire istorică și culturală bogată și variată, ne surprinde plăcut – mai ales că are o galerie întreagă alocată familiei Corvin, din care personajele principale sunt Iancu de Hunedoara și Mateiaș, ambii lăsând locului amintirea vremurilor de glorie.
Dar, așa cum îi stă bine unui muzeu universal, începem cu zona veche, de fapt foarte îndepărtată – avem expuse vestigii ale paleoliticului.
Vase de lut, statui cu zeități – de la cea a fertilității – cu niște forme de invidiat pentru damele care doresc să-și

duminică, 20 decembrie 2020

Cathedral of Our Lady din Anvers, locul cel mai nimerit pentru arta sacră flamandă

de Marian Lisu

„Se apropie Crăciunul / Oh...ce bucurie!” sunt momentele când revăd cu ochii minții serbările păpușii mele dragi... acum e mare.
Dar e și momentul să mă întorc la copilul din mine, undeva departe, într-un sat între dealuri, unde fugeam cu drag cu sania din lemn, până ce lumina începea să nu mai fie destulă, căci urcau înalt fumurile caselor de pe micul platou de lângă un râu neimportant.
Știam că nu trebuia să întârzii, că bătrânii mei trebuiau să dea stingerea repede, că doar dis-de-dimineață începeau muncile, iar eu îi încurcam – timpul fura mult când hainele ca tabla oțelită refuzau să cedeze căldurii sobei, iar fața se îmbujora repede, și nu chiar de la căldura teracotei, ci de la palma aspră a bunicului, cât lopata de zăpadă, care făcea educație sănătoasă, spre a-mi aduce ușor aminte regulile casei. Ce dor mi-e acum...
La prima oră, puțin după cântatul cocoșilor, mamaie venea cu pâinea din țest, mare cât roata carului, pe care se uscase semnul crucii, făcut pios cu coada unui

marți, 2 iunie 2020

Berlin - orasul cu muzee splendide


de Ioan Laslo
      Daca ajungi la Berlin, inevitabil ajungi si pe "Insula Muzeelor". Iar daca ai atins acest punct nu ai cum  sa ramai indiferent la atata valoare prezenta intr-un spatiu atat de concentrat. Fie ca esti pasionat de arta antica, fie ca iubesti modernitatea, ai de unde alege. Eu nu am rezistat tentatiei de a face o vizita amanuntita la Muzeul Pergamon, iar instantaneele surprinse acolo au aproape pretentia de a "cartografia" locul. Incepand cu Poarta Zeitei Ishtar si continuand cu sutele de artefacte de valoare inestimabila... totul mi-a luat vreo cinci ore bune. Castigate insa, nu "pierdute" cum mi-a "sugerat" un amic iubitor de "exterioare". Iar daca nu este destul, Altes Museum din apropiere poate completa "distractia". Eu va doresc vizita placuta si sper ca instantaneele montate mai sus sa va convinga!

miercuri, 23 mai 2018

Neuchâtel – păpușile automate Jaques Droz

de Dorina Danila
      Sunt câteva muzee interesante în Neuchâtel, printre care Muzeul de Istorie și Artă, situat chiar pe malul lacului. El găzduiește multe exponate deosebite, dar cele care mi-au plăcut cel mai mult sunt cele trei păpuși automate Jaques Droz. Acestea au fost create de un ceasornicar local, între 1768 și 1774 și, în ciuda vechimii lor, sunt încă funcționale. Ele reprezintă un scriitor, un desenator și o muziciană și pot fi admirate, în funcțiune, în prima duminică a fiecărei luni sau în baza unei rezervări pentru grupuri. Am făcut o programare și, într-o frumoasă după-amiază de primăvară, ne-am dus să le vedem.
Desenatorul poate desena patru imagini diferite: un portret al regelui Ludovic al XV-lea, un cuplu regal (Maria Antoaneta și Ludovic al XVI-lea), un câine cu inscripția „Mon toutou” dedesubt și un Cupidon conducând o trăsură trasă de 
Afla mai multe aici !

marți, 24 aprilie 2018

MUZEE ŞI MAUSOLEE DIN BANDAR SERI BEGAWAN

de Rose Marie

          În cele ce urmează mă voi referi la muzeele şi mausoleele capitalei bruneieze pe care le-am vizitat în a doua zi a  şederii mele în Bandar Seri Begawan: Brunei Museum şi Muzeul Tehnologiei şi mausoleele sultanilor Bolkiah şi  Sharif Ali.
          Am plecat din hotel pe la ora 9.30 mergând spre terminalul de autobuze, aflat la vreo 5 minute pe jos de  Brunei Hotel, de unde am luat autobuzul nr. 39 (este mai degrabă un microbuz) spre Brunei Museum. Acesta este localizat  în afara oraşului, la vreo 4-5 km de centru, în  zona  site-ului arheologic  Kota Baru, fiind considerat cel mai mare din ţară. A fost în fiinţat în anul 1965, iar exponatele se axează în special pe istoria islamului, istorie naturală, artă şi tradiţii bruneieze, dar şi pe industria petroliferă.
          Şi aici, ca şi la Royal Regalia, aparatele foto si telefoanele mobile se lasă la recepţia muzeului, sub cheie. Având în vedere bogăţia şi diversitatea, caracterul unic al multora dintre acestea, mi se pare mare păcat să nu poţi  face fotografii pentru a rememora ulterior  cu uşurinţă cele văzute, dar în fine...
          Muzeul este  împărţit în 6 galerii:
          - Galeria de artă islamică, prezentând exponate superbe din colecţia aparţinând Sultanului Hassanal Bolkiah, obiecte de mare fineţe artistică de inspiraţie islamică din diferite zone, începând cu epoca de tranziţie şi cea a Islamului timpuriu şi până în secolul  al 19-lea.
          - Galeria culturii tradiţionale care, prin obiectele expuse permite o
Afla mai multe cu un click aici !

marți, 26 decembrie 2017

O farama de Aarhus - al doilea oras al Danemarcei

  de Rose Marie
        Nu incep nici cu inceputul nici cu sfarsitul, o iau de undeva de pe la mijloc...adica din Aarhus/ Danemarca, unde m-am dus specially pentru a vizita Den Gamle By, adica orasul vechi, un foarte interesant muzeu in aer liber. Case din vremuri trecute, stramutate din locurile lor de bastina, de prin orasele sau sate, pentur a oferi o reprezentare a vietii din trecut a danezilor. Casele sunt specifice diferitelor categorii> oraseni, sateni, mestesugari, iar interiarele sunt mobilate cu cele necesare , in functie de tipul casei, Tot complexul se afla asezat intr-un parc superb - alaturi de muzeu chiar se afla un parc precum si o gradina botanica, mai bine zis, nisete sere cu vegetatie luxurianta tropicala. Astfel incat, dupa racoarea vechiului orasel - muzeu , m-m odihnit in gradina tropicala, unde erau peste 30 de grade! :)) Cum ajunsesem devreme cu trenul din Vejle (face cam o ora jumate), am dat o tura prin parcul adiacent, urmarind oratanii de balta si "vanand" cu aparatul foto tot felul de "ciripoi" care imi incantau urechile cu trilurile lor... Fireste Arhus nu inseamna doar Den Gamle By, este plin de muzee, am apucat sa intru si in AROS, am dat o tura prin centru, dar timpul trece repede si a trebuit sa ma intorc. Pt. Arhus, se cuvine sa dedici vreo 4-5 zile, e al doilea oras ca marime al Danemarcei.

luni, 1 iunie 2015

Mărișelul are un muzeu etnografic inedit

de Claudiu Padurean
Cea mai întinsă comună din România, Mărișel, are propriul său muzeu etnografic. Acesta a fost amenajat într-o veche casă moțească, adusă în curtea bisericii. Muzeul are numeroase obiecte uzuale odinioară în gospodăriile din Munții Apuseni, precum și vechi obiecte bisericești.
Muzeul etnografic din Mărișel a fost creat de parohia ortodoxă locală, precum și de Asociația Pelaghia, care promovează turismul în Munții Apuseni. Turiștii au ocazia să admire obiecte vechi, care erau utilizate odinioară în gospodăriile din Țara Moților, spune preotul Ioan Moceanu.
Inaugurarea acestui muzeu face parte din eforturile comunității locale de a oferi servicii cât mai diversificate turiștilor, spune președintele Asociației Pelaghia, Viorel Pleșa.
În ultimii ani, Mărișelul a devenit una dintre
Afla mai multe aici!