de Marian Lisu
Sfantul Scaun este inima creștinismului - preamărit de catolici, vizitat de pelerini (dar și de necreștini) reprezentase farul care dădea direcția noilor politici mondiale, dar și locul unde de-a lungul istoriei s-au tors intrigi, s-au ucis pretendenți sau oameni ai științei evolutive, ba chiar a acceptat să dea umanității germenii urii (în perioada Inchiziției).O
Orașul-stat are aspectul unei fortărețe, doar că înăuntrul ei nu găsești armate ci doar micul corp de gardă elvețiană, soldăței frumoși, trași parcă la tipar, îmbrăcați în hainele colorate. Citadelă a culturii, este un imens muzeu diversificat la interior (arheologie, istorie, pictură și sculptură, frescă și mozaicuri încântătoare, sălile pictate cu capodoperele granzilor renascentiști, numismatică și filatelie, inclusiv colecția trăsurilor papale și autovehiculelor speciale - papamobilele).
Zona publică este imensul platou înconjurat de coloanele cu statui care are în fundal cea mai mare Catedrală a creștinității – Basilica di San Pietro.
Odată pătruns în perimetrul pieței simți sentimentul micimii corpului și spiritului în fața grandorii și măreției ce întruchipează casa de pe pământ a divinității. Dacă nu este zi de audiență papală te poți plimba în voie oriunde, dai împrejur fântânilor senzaționale și chiar bei apa bună a Romei, de-al cărui gust o să rămâi fan pentru totdeauna.
Calci doar piatră cubică, atent îngrijită, de unde privirea se ridică pentru a fi conectată celei mai impresionante fațade baroce (prin grandoare) având în centru loggia unde papa binecuvintează mulțimea. Aici se strânge gloata la alegeri să vadă fumul ce iese pe coșul înalt al conclavului, spre a fi siguri că aud primii numele noului Pontif.
Am fost și în ziua de audiență papală, dar în lipsa papei, episcopul vicar a întreținut atmosfera cu scandări pentru diferitele congregații, atmosfera devenind una incendiară. Și mai apoi auzi uralele, pornite simultan de peste 70.000 voci laolată, la sărbătorile mari numărul depășind suta de mii.
Odată intrat în catedrala lumii vei rămâne împietrit în fața sublimului creației lui Michelangelo Buonarotti - vestita Pieta, apogeul sculpturii renascentismului, e Maica universală resemnată că, deși își ține Fiul răpus, știe că acesta va reanvia. Opera te magnetizează, vrei să o atingi, dar nu ai să poți, acum fiind ferecată sub geam rezistent, deoarece în trecut a suferit urmare a unor distrugeri, unele intenționate.
După, vezi porticurile și porțile frumos decorate de maeștrii florentini, în zona de fundal a atriumului, undeva departe, baldachinul masiv de lemn sculptat, de deasupra mormântului Sfântului Petru.
Deasupra este cupola , la o înălțime de peste 100 metrii, a fost prima senzație a multor călătorii în care am rămas de-a dreptul fără aer la propriu, în timp ce gâtuiam capul pe spate în vederea imortalizării cât mai fidelă a detaliilor cupolei.
Plimbarea prin desișul de locașuri interioare e o desfătare a simțurilor, dar o îngrijorare a membrelor inferioare, care au avut de suferit, urmare a prelungilor pelegrinări.
Ai din belșug ce admira în Vatican, e mult geniu rămas din Raphael, din Michelangeloo, Bernini sau Bramante și lista continuă.
Și e destul de ciudat să știi că aici sunt dedesupt rămășițele circului lui Nero și al lui Caligula, cei doi împărați de care Imperiului îi este groază să povestească, dar și ruinele bisericii ridicate de Constantin, pentru a preamării părintele papilor.
Muzeele Vaticanului te poartă în istoria universală – sunt opere dezgropate din colb din perioada Egiptului Vechi (timpul faraonilor), bijuterii ale artei etrusce, romanitate din perioada republicană și imperială, o trecere în revistă a istoriei marilor descoperiri – cu hărți vechi, tavane și pereți acoperiți de frescă ce reprezintă lumea cunoscută a vremurilor medievale, coridoare și camere cu frescă măiastră în care tematica religioasă e perfect îmbinată cu istoria papalității și a marilor capete încoronate europene, care și-au câștigat dreptul de a fi perpetuu prezenți în ochii umanității.
Cea mai celebră e Capela Sixtină, aici având o permanentă aglomerație și supraveghere enervantă, ceea ce poate scadea mult din valoarea admirativă a muncii colosale a lui Michelangelo, de acum vreo cinci secole – peretele cu Judecata de Apoi și tavanul cu binecunoscuta ,,Crearea lui Adam” și mai puțin cunoscutele – Crearea Evei, Alungarea din Rai, ori cele referitoare la Facerea Lumii (Separarea Luminii de Întuneric, Crearea Pământului și a Lunii, dar și a Planetelor și Stelelor, Separarea Pământului de Ape, etc.).
Pe ceilați pereți sunt alți mari maeștri –Botticelli, Perugino, Ghirlandaio sau Roselli, dar de neratat sunt și sălile lui Rafael Sanzio, în antecamerele Sixtinei.
De la înaltele ferestre ale clădirilor cu dimensiuni colosale se pot admira în detaliu grădinile papale iar în curtea imensă te poți odihni sau medita, departe de zumzetul străzii sau al mulțimii prezente la audiența papală.
